ACUZAȚIILE LUI PONTA. Cum ar fi șters fosta șefă a ANRMAP amenzile CLIENȚILOR PDL. Trăilă: Îl dau în judecată

ACUZAȚIILE LUI PONTA. Cum ar fi șters fosta șefă a ANRMAP amenzile CLIENȚILOR PDL. Trăilă: Îl dau în judecată
Publicat: 26/10/2012, 17:05
Actualizat: 06/07/2016, 09:45

Corpul de Control al premierului Victor Ponta a întocmit un raport în care susține că fosta șefă a ANRMAP, Cristina Trăilă, s-ar face vinovată de abuz în serviciu. În cele 100 de pagini ale raportului consultat de gândul, Trăilă este acuzată că a anulat mai multe amenzi de câteva sute de mii de lei care au fost aplicate primăriei Târgu-Mureș, Metrorex, Consiliului Județean Galați și primăriei Todirești. Cristina Trăila a declarat că amenzile au fost anulate legal și că instanțele de judecată au confirmat aceste soluții. Trăilă, care acum candidează din partea PDL la parlamentare, a declarat pentru gândul că îl va da în judecată pe Victor Ponta pentru calomnie. Premierul a declarat că ANRMAP a fost o instituție a PDL de fraudare a fondurilor europene.

Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice este instituția care supraveghează licitațiile publice și care amendează instituțiile publice dacă constată încălcări în cadrul procedurilor de achiziții publice.

DNA a confirmat pentru Mediafax că inspectorii Corpului de Control al Guvernului au sesizat direcția în urma controlului realizat la ANRMAP.

Contactată de gândul, fostul președinte al ANRMAP, Cristina Trăilă, a declarat că neregulile sesizate de corpul de control nu se suțin juridic. Trăilă spune că toate deciziile de anulare a amenzilor au fost luate legal. „În toate cele trei cazuri prezentate în raportul Corpului de Control al guvernului Ponta există decizii ale instanțelor care confirmă decizia luată de Colegiul de Conducere a ANRMAP. Adică instanțele au confirmat deciziile de anulare a proceselor verbale și a amenzilor”, a declarat Trăilă

DESCARCĂ AICI RAPORTUL INTEGRAL AL CORPULUI DE CONTROL AL GUVERNULUI

Cazul Târgu-Mureș: amendă de 80.000 lei anulată

În raportul Corpului de Control al Guvernului se menționează că fostul președinte al ANRMAP, Cristina Trăilă, Corneliu Burada (vicepreședinte), Radu Antonescu (director general) și Mădălina Spînoche au anulat ilegal două amenzi de 80.000 de lei aplicate primăriei Târgu-Mureș al cărei primar era PDL-istul Dorin Florea. Practic, în 2009, doi inspectori ai ANRMAP au constat ca primăria Târgu-Mureș a licitat contractul pentru administrarea parcărilor din oraș. Primăria a desemnat compania Tracia Trade Exim drept câștigătoare. Doi inspectori ANRMAP au verificat procedura de licitație și au constat trei nereguli și au aplicat două amenzi de 140.000 de lei și una de 10.000. Ulterior, conducerea ANRMAP a anulat două din cele trei amenzi în valoare de 80.000 lei. Corpul de Control al guvernului a constatat că anularea amenzii este ilegală. În raport se reține că amenzile nu puteau fi anulate de conducerea ANRMAP. „Anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor sau anularea unei sancțiuni contravenționale este atributul exclusiv al instanțelor de judecată”, se arată raportul citat.

„Instanța a anulat amenda în totalitate”

Potrivit reprezentanților guvernului, fostul președinte al ANRMAP s-ar face vinovată de abuz în serviciu contra intereselor publice. „Consecința exonerării autorității contractante Municipiul Tîrgu-Mureș, reprezentată de primar Florea Dorin, de la plata amenzilor în cuantum total de 80.000 de lei și neîncasarea acestora la bugetul statului, poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se precizează în raport.

Fostul președinte ANRMAP spune că în cazul de la Târgu-Mureș instanțele de judecată au confirmat soluția de anulare a amenzilor și că, în opinia ei, totul s-a realizat cu respectarea legislație. „La Târgu Mureș s-a anulat procesul verbal de constatare cu totul deși noi anulase doar în parte. Noi lăsasem atunci doar jumătate din amendă. În schimb în instanță s-a anulat în totalitate amenda.”

Controlul solicitat de CE: 77 de contracte cu bube la primaria lui Liviu Negoiță

În raport se mai arată că ANRMAP nu a dat curs cu celeritate unei solicitări venite din partea Comisiei Europene(CE) care privea 77 de contracte încheiate de primaria Sector 3 în perioada 2008-2010 când primar a fost Liviu Negoiță (PDL). Raportul arată că CE a solicitat verificarea celor 77 de contracte în luna martie, dar că ANRMAP a verificat contractele abia în luna iunie după ce a cerut MAE să îi transmită cererea originală a CE. Corpul de Control susține că în urma verificărilor s-au constat următoarele: 37 de contracte au fost atribuite cu nerespectarea prevederilor legale, pentru 23 de contracte/acte adiționale anunțul de atribuire a fost publicat cu întârziere, iar 10 contracte/acte adiționale, care nu erau menționate în lista transmisă de Comisia Europeană, au fost atribuite cu încălcarea prevederilor legale. În raport se menționează că, deși potrivit legislației existau fapte care constituiau contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 de lei la 40.000 de lei, echipa de control din cadrul ANRMAP a aplicat autorității sancțiunea „avertisment”.

Cristina Trăilă susține că în acest caz practic nu a avut nici o implicare deoarece controlul la primăria Sector 3 a fost efectuat după plecare ei din ANRMAP. „Cererea de la CE a venit oficial pe 25 aprilie, iar pe 27 aprilie a picat guvernul Ungureanu. Pe 8 mai, Ponta mi-a semnat mie eliberarea din funcție. După 8 mai eu nu mai eram la ANRMAP. Fizic nu puteam să fac controlul într-o săptămână. Controlul a fost făcut după plecarea mea și s-au dat avertismente. Pe 13 iunie s-au dat avertismentele eu nu mai eram acolo”, a declarat Trăilă pentru gândul.

„Agenții ANRMAP au cerut șpagă de la primarii PSD”

Potrivit raportului guvernamental, în 2010 o echipă ANRMAP a verificat trei contracte încheiate de Consiliul Județean Galați, condus la acea vreme de către Eugen Chebac care în 2008 a candidat din partea PSD, apoi la alegerile din 2012 a fost susținut de PDL și UNPR. Cele trei contracte priveau reabilitarea unor șosele și un contract de deszăpezire. În urma controlului, CJ Galați a fost amendat cu 200.000 de lei. În raportul Corpului de Control se arată că amenda a fost înlocuită cu un simplu avertisment. Mai precis, CJ Galați a fost exonerat de la plata a 170.000 de lei. Corpul de Control susține în raport că anularea acestor amenzi a fost ilegală. „Consecința prejudicierii bugetului statului cu suma de 170.000 de lei și scutirea de la plata amenzilor a autorității contractante, poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se menționează în raportul Corpului de Control.

Față de acest caz Cristina Trăilă a explicat că inspectorii care au aplicat amenzile au fost suspectați de corupție și că instanța a confirmat soluția de anulare a amenzii. „În cazul de la Galați au fost doi agenți constatori pe numele cărora am depus plângere penală. Am depus acestă plângere pentru că mai mulți primari PSD din Galați au venit la mine și mi-au spus că agenții constatori le-au cerut șpagă. Aceiași agenți au făcut controlul la CJ Galați. Unul dintre ei a făcut și controlul din cazul de la Târgu-Mureș„, a declarat Trăilă

Un alt caz analizat de corpul de control a vizat o amendă de 35.000 de lei, aplicată în 2011 primăriei Todirești reprezentată de primarul Niculai Istrate (PDL). Primăria a fost amendată de ANRMAP pentru că a cumpărat piatră în valoare de peste 180.000 de lei folosită la reabilitarea unui drum fără a face licitație. Practic, primăria a împărțit suma în contracte mai mici pentru a evita efectuarea unei licitații. Corpul de Control a stabilit că ANRMAP a înlocuit amenda de 35.000 lei cu un simplu avertisment. Și în acest caz Corpul de Control susține că fostul președinte ANRMAP s-ar putea face vinovată de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Raportul Corpului de Control mai arată că Burada Corneliu – vicepreședinte, Antonescu Radu – director general, Constantinescu Octavian – director general adjunct, Stan Cicerone – director și Spînoche Mădălina – consilier juridic au anulat o amendă de 100.000 de lei aplicată în 2010 companiei METROREX. Compania a fost amendată pentru că într-o procedură de licitație a acceptat o ofertă care nu era in conformitate cu caietul de sarcini. Licitația privea o serie de lucrări de reparații în valoare de 31 milioane lei. Controlul guvernului a relevat că amenda aplicată Metrorex care era condusă de Gheorghe Udriște (acum candidat PDL la parlamentare) a fost anulată de conducerea ANRMAP cu încălcarea legii. „Consecința exonerării autorității contractante de la plata amenzii în cuantum de 100.000 de lei și neîncasarea acesteia la bugetul statului, care poate constitui pagubă la bugetul de stat, poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se arată în raportul cabinetului Ponta.

Despre acest caz Trăilă a declarat că nu are detalii deoarece nu a făcut parte din comisia care a anulat amenda. „Oricum și în acest caz instanța a confirmat soluția Colegiu Consultativ de a anula amenda”, a precizat Trăilă.

În „rechizitoriul” Corpului de Control se menționează că documentul va fi trimis DNA și că sunt sesizate mai multe fapte de abuz în serviciu. Cristina Trăilă susține că sesizarea DNA este fără obiect deoarece abuzul în serviciu nu ar reprezenta o faptă de corupție: „Corpul de Control poate să trimită raportul la DNA dar nu văd care este fapta de corupție. Se face referire la abuz în serviciu în acest caz eventual se poate trimite la parchet. DNA anchetează fapte de corupție. Abuzul în serviciu nu este faptă de corupție. Nu am nici un fel de emoție.”

„Îl dau în judecată pe Ponta pentru calomnie

Anunțul privind finalizarea acestui control a fost făcut, miercuri 19 octombrie, de către premierul Victor Ponta care a declarat că în urma verificărilor s-a constatat că ANRMAP a fraudat, în acea perioadă de timp, fondurile europene și a subliniat faptul că Robert Negoiță, actualul primar al sectorului 3 din Capitală trebuie să restituie sumele fraudate de către Liviu Negoiță, cel a deținut anterior această funcție.

„O să constatați că ANRMAP a fost o instituție a PDL de fraudare a fondurilor europene”, a declarat Ponta în cadrul unei ședințe de Guvern.

Cristina Trăilă a declarat că îl va da în judecată pe Victor Ponta pentru calomnie. „Mâine (joi, 25 octombrie-n.r) am să depun plângerea. Îl dau în judecată pentru calomnie”, a declarat Trăilă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal